top of page

Cască ski pictată
Trandafiri și angrenaje

Norbert mi-a spus că își dorește o combinație între angrenaje și trandafiri, poate un compas și ceva legat de biomecanică. Să ilustrez ideea unei mașinării vechi peste care crește natura; timpul și viața care învinge.

Angrenajele le-am desenat peste tot pe cască într-o culoare care aduce a ceva vechi, unele sunt suprapuse, altele sunt în contact ca și cum s-ar transmite o mișcare de rotație între ele. Am profitat de forma roților dințate și a cablurilor ca să ascund în design găurile laterale prevăzute pentru montarea vizierei.

Ceasul cu numere romane e reprezentantul timpului. El pornește din forma de spirală și se plimbă pe toată suprafața căștii ca o panglică care se reîntoarce de unde a plecat creând o buclă infinită, la fel ca timpul. Cifrele romane se tot repetă arătând ciclicitatea timpului, iar limbile ceasului indică apropierea orei 12:00 (24:00) care simbolizează trecerea de la o zi la alta.

Compasul spart este un alt simbol important care ne arată direcția. Doar ca direcția noastră în viață și timp nu e una uniformă și liniară, ci plină de provocări și piedici.
Partea de biomecanică am ilustrat-o printr-un craniu care are părți mecanice.
Peste tot, florile de trandafir cresc si se întrepătrund cu celelalte elemente, arătându-ne că viața merge mai departe și natura își continuă cursul.

© 2025 Laura Coman

bottom of page